Victorie nesemnificativă pentru Apple azi la Haga

Victorie nesemnificativă pentru Apple azi la Haga

on Aug 24 in Diverse by

Curtea de la Haga a interzis astăzi, printr-o decizie preliminară, vânzarea telefoanelor Samsung Galaxy S, S II și Ace în întreaga Uniune Europeană. Judecătorul a decis că telefoanele cu Android 2.x încalcă patentul EP2058868 deținut de Apple care se referă la scrollul de fotografii pe un touchscreen. Doar acest patent a considerat judecătorul că este încălcat, celelalte două patente dar și patentele de design au fost respinse. Cu alte cuvinte judecătorul nu a fost de acord cu opinia Apple că Samsung le copiază designul. Deoarece tableta Samsung Galaxy Tab 10.1 funcționează cu Android 3.0, aceasta nu este afectată și vânzările pot continua.

Oricum este o victorie doar de palmares pentru Apple, deoarece Samsung poate să rezolve problema extrem de repede printr-un update de firmware. Pe de altă parte sunt sigur că oricum nu se vor opri aici ostilitățile, Apple și Samsung sunt implicați în 19 procese, în 9 țări de pe 4 continente. Pentru cei interesați găsiți aici mai multe detalii.

Pe măsură ce vor mai apărea detalii vă vom ține la curent și probabil în curând o să facem categorie de articole numită “Procese” :)

Thom de la OSNews, care este olandez, a citit decizia curții și detaliază explicațiile judecătorului pentru decizia sa:

Încălcarea patentului legat de deblocarea telefonului prin a “da” cu degetul pe ecran a fost respinsă pentru că judecătorul nu consideră acest patent valabil. Există prior art pentru el și anume Neonode N1m.

În legătură cu designul iPad judecătorul a respins toate pretențiile Apple citând iarăși o multitudine de exemple publice anterioare patentului (prior art), cum ar fi Compaq TC1x00, sau prototipul Kinght Ridder, chiar dacă acesta nu a existat niciodată ca produs pe piață. Deasemenea judecătorul observă că doar partea frontală a aparatelor seamănă, restul fiind complet diferit și a citat de câteva ori principiul ‘forma-urmează-funcția’.

În ce privește designul telefoanelor Galaxy și aici judecătorul a repsins toate acuzațiile iarăși în baza unor produse existente înainte de înregistrarea patentelor Apple, cum ar fi telefonul LG Praga. La fel s-a întâmplat și cu acuzațiile legate de interfața Android, exemplul de prior art cel mai citat aici fiind Nokia 7710.

După cum am menționat și mai sus singura încălcare de patent recunoscută de judecător a fost cea legată de navigarea prin fotografii în modul full-screen. În special are legătură cu modul în care fotografia “sare” înapoi când nu tragi suficient de ea.

După cum vă dați seama și după cum și Samsung a afirmat deja este extrem de simplu să corecteze această problemă și vânzările nu vor fi afectate în nici un fel, deoarece interdicția ar intra în vigoare din octombrie, timp mai mult decât suficient pentru Samsung să elimine orice încălcare de patent din telefoanele Galaxy.

There are no comments yet, add one below.

Leave a Comment